Lăcrămioara Perijoc și Claudia Nechita, cele mai BUNE pugiliste din România, și-au făcut tatuaje identice! Ce reprezintă

Publicat: 20/09/2023, 09:58

Realizarea ultimului tatuaj al celor mai bune pugiliste din România a durat 3 ore și reprezintă pasiunea lor pentru cărți, cunoaștere și conectarea cu Universul. Visul cel mai mare al celor două sportive este ca la anul să se întoarcă cu medalii de la Jocurile Olimpice de la Paris.

Lăcrămioara Perijoc și Claudia Nechita sunt pasionate nu doar de cărți, ci și de tatuaje. Cele două pugiliste au 7 tatuaje la fel! Ultimul pe care și l-au făcut a durat câteva ore.

„Am stat 3 ore, dar a meritat. Reprezintă pasiunea mea pentru cărți, cunoașterea care îți deschide mintea, iar apoi te conectează cu universul. Am căutat demult să pun lucrurile într-o balanță în așa fel încât pasiunile noastre să se unească și să iasă un tatuaj perfect” a spus Lăcrămioara Perijoc, componentă a lotului național de box al României.

Lăcrămioara Perijoc și Claudia Nechita și-au făcut tatuaje identice

„Nouă ne place foarte mult cititul și asta ne-a deschis foarte mult mintea, ne-a lărgit foarte mult orizonturile. Vedem altfel lumea, vedem altfel Universul” a declarat și Claudia Nechita.

Calificată la Jocurile Olimpice de la Paris de la anul, Lăcrămioara Perijoc știe și care va fi următorul ei tatuaj: „Paris 2024, pe acesta mi-l doresc aș fi vrut să mi-l fac azi, dar nu am avut timp. O să mi-l fac”.

După ce în urmă cu 2 ani a fost în premieră la Olimpiada de la Tokyo, Claudia trage tare ca în 2024 să fie alături de Lăcrămioara la Paris. Primul turneul de calificare îl va avea, la anul în februarie, în Italia.

Îmi doresc sa fiu sănătoasă, să mă calific și apoi să iau o medalie. Dacă prima dată nu a fost să fie cu medalie pentru mine, de această dată sper și îmi doresc din tot sufletul să câștig o medalie – Claudia Nechita, componentă a lotului național de box al României

Și Lăcrămioara are aceeași dorință

„Ar fi visul nostru comun împlinit. Ne-am propus de acum câțiva ani să fim împreună la JO” a mai spus Lăcrămioara Perijoc.

Lăcrămioara a prins biletul de Paris la Jocurile Europene din iunie. Ea s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Paris la finalul lunii iunie, la Cracovia, acolo unde au avut loc Jocurile Europene.

Pugilista a câștigat medalia de argint la categoria 54 de kilograme și a obținut astfel biletul pentru Paris 2024: „Pentru mine acum Parisul se vede foarte frumos. Am o liniște sufletească pentru că sunt calificată, dar pot spune că e o altfel de presiune pe care o simt. Nu îți dorești să ajungi la JO și să fi doar prezent, vrei și o medalie cât mai strălucitoare. Și dacă până la calificări am avut parte de o muncă extraordinară, foarte multe situații prin care am trecut, sunt sigură că în acest an până la jocuri vor fi și mai multe și munca va fi și mai grea. Această calificare pentru mine a meritat toate sacrificiile și toată munca aia grea pe care am depus-o în tot parcursul acesta de sportiv”.

Dacă va ajunge la Jocurile Olimpice de la Paris, pentru Claudia Nechita aceasta ar fi a doua Olimpiadă din carieră, după cea de la Tokyo: „Voi avea două turnee de calificare, primul la începutul lunii februarie și al doilea în mai. Eu vreau să mă calific din prima. Trag tare, deja am început pregătirea, vreau să o iau pas cu pas și în februarie să mă întorc din Italia calificată”.

Claudia Nechita boxează la categoria 57 kilograme, iar Lăcrămioara Perijoc la 54. Cele mai bune pugiliste din România sunt pregătite de ani buni de Adrian și Mihaela Lăcătuș.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Care a fost cauza morții lui Silviu Prigoană. Ce au descoperit medicii legiști
Gabriela Lucuțar, detalii de ultimă oră despre înmormântarea lui Silviu Prigoană: 'Mi-a lăsat o listă...
FOTO. Andreeea Bălan, apariție spectaculoasă la Protevelion 2025. Rochia a lăsat la vedere mult
Corpul unui bărbat dat dispărut a fost găsit trei zile mai târziu într-un aparat de...
„Mă odihnesc” Ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană înainte să moară. Unul dintre prietenii cu...
Scandal acasă la Silviu Prigoană, după anunţul morţii acestuia. Adriana Bahmuţeanu a chemat poliția pentru că nu...
Șef militar NATO: „Sunt absolut sigur că dacă rușii nu ar fi avut arme nucleare,...
Silviu Prigoană a slăbit 40 de kilograme în 8 luni. Ce regim a ținut fostul...
Vin ninsorile și în București! Când ninge în Capitală, potrivit meteorologilor Accuweather
Lanţul de erori care a dus la moartea tragică a lui Andrei. A fost consultat...
Ce au descoperit legiștii la autopsia lui Prigoană! De ce a murit, de fapt
România ar putea adera complet la spațiul Schengen de la 1 ianuarie 2025. Cum va...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Care sunt cele mai frumoase târguri de Crăciun din Europa de vizitat în 2024? În...
Au fost creați ROBOȚII care pot ridica de 1.000 de ori greutatea lor
Taxă la bancomate. Anunț pentru toți românii care vor să retragă numerar de la ATM
O regulă des încălcată de români. Amenzile s-au mărit considerabil
Cum au reacționat copiii minori ai lui Silviu Prigoană când au aflat că tata a...
Cine este Mihaela Prigoană, văduva lui Silviu Prigoană. Omul de afaceri s-a căsătorit cu frumoasa...
Cum l-a visat Adriana Bahmuțeanu pe Silviu Prigoană: “Iartă-mă, dacă ți-am greșit! A fost ca...
Dana Nălbaru și Dragoș Bucur și-au arătat cămara cu provizii de iarnă. Polemică aprinsă în...
BANCUL ZILEI. Un ardelean se uită la un tip ce face flotări, apoi începe să-și...
Un studiu arată că, atunci când suntem obosiți, devenim și mai agresivi